Prietenului meu Lajoska (Kristof Lajos, Directorul Revistei de Excelenta, Vicepresedinte IRSCA Gifted Eduaction), cu toata admiratia pentru eforturile pe care le depune in favoarea copiilor institutionalizati, copii ai nimanui, de “Ziua Copilului”!

La aproape douzeci de ani de la adoptarea CIDE (Conventia Internationala privind Drepturile fundamentale ale Copilului), in 54 de articole, definit ca « fiinta umana avand cel putin 18 ani » si ratificata de catre 192 de state (majoritatea, mai putin SUA, datorita Pedepsei Capitale care este in vigoare in aceasta tara si incompatibila cu CIDE si Somalia al carui Guvern nu este recunoscut de catre ONU), numarul deceselor copiilor sub cinci este inca de noua milioane, o scadere cu aproape 28%, ceea ce este desigur semnificativa, dar nu si suficienta!

PREAMBUL

Conform unor documente UNICEF[1] pe care le-am putut consulta, cca 145-150 de milioane de copii sunt inca dezradacinati si abandonati in lume (in America latina si Africa, copilul fiind « perceput » din ce in ce mai mult ca o « povara »), in Namibia, un sfert din copii nu au o « existenta legala » (nefiind inregistrati si la nastere nu exista niciun prenume « prevazut » pentru el !), cca 254-250 de mii de minori sunt « copii-soldati » in lume, doua treimi dintre copiii lumii sunt supusi unor agresiuni fizice, iar intre 1,2-1,5 miliarde dintre ei sunt torturati mai mult sau mai putin, anual.
Intre 70-72 de milioane de persoane de sex feminin (tinere) sunt supuse unor mutilari genitale in 29 de state ale continentului African, mai mult de o treime (35%) dintre tinere intre 20-25 de ani in tarile in curs de dezvoltare au fost casatorite « fortat » inainte de varsta de 18 ani, considerata ca varsta minima a majoratului in cadrul CIDE adoptata pe 20 noiembrie 1989 de catre Organizatia Natiunilor Unite.
Intre 148-150 de milioane de copii sunt exploatati si supusi unor munci silnice in lume (din care cca 34% in Africa Subsahariana), iar peste un miliard dintre copii traiesc in « zone de conflict armat », 5,7-5,9 milioane dintre ei fiind refugiati si traiesc in afara tarilor lor de origine, din care intre 950.000-1.000.000 sunt fie detinuti, inchisi in centre de detentie, fie sechestrati (rapiti).
Cinci tari, impreuna, totalizeaza jumatate din decesul copiilor sub cinci ani: Nigeria si RDC (Republica Democratica Congo) in Africa, India, Pakistan si China in Asia.
Un studiu aprofundat al mortalitatii infantile ne permite sa fim “optimisti”, insa nemultumiti, din pacate, inca.
In Africa, in aproape ultimii zece ani, asistam la scaderea ei cu cca 21%, de la 168 la 132 pentru fiecare 1000 de nou-nascuti, in Asia, acest procent este mai important, de la 87 la 54 (37%), iar in America Latina (cu Caraibe), respectiv, Europa Centrala si de Est (cu CSI-Comunitatea Statelor Independente), si mai important, de la 51-52 la 23 (56% !), ceea ce este un rezultat mai mult decat semnificativ !
Totusi, in lume, aceasta scadere, inca nu este suficienta : in medie, cu 28%, de la 90 la 65.
In 2008, din cele 8,8 milioane de decese (12,3-12,5 milioane in 1990), in Africa si Asia rata mortalitatii infantile se ridica la 51%, respectiv 42%.
In Nepal, Bangladesh, Laos, Mongolia, Bolivia si Malawi, aceasta scadere este de cca 40%.
Comparativ cu Europa Occidentala (de Vest) in care mortalitatea infantila (in medie) nu reprezinta decat numai cativa subiecti pentru 1000 de nou-nascuti, ca de-altfel si in America de Nord (Canada, SUA), in care ea este si mai scazuta !
In Africa de sud, din contra, aceasta rata a mortalitatii a inregistrat o crestere de cca 4-4,5%!
Peste 1,5 milioane de copii mor in fiecare an in urma unei diaree cronice, considerata a doua cauza a mortalitatii infantile, dupa pneumonie.
In RDC, intre 2,6-2,7 milioane de copii, mai putin de cinci ani sunt vaccinati contra poliomelitei si rujeolei, gratie unei finantari in valoare de 4,5 milioane de $US ale UNICEF, Organizatia Mondiala a Sanatatii si a Ambasadei Japoniei in aceasta tara.
Peste 195 de milioane de copii, mai putin de 5 ani, se confrunta in lume cu probleme de crestere si dezvoltare fizica, respectiv, psihica, datorita sub-alimentarii in timpul primilor doi ani de viata.
Peste 90% dintre ei traiesc in Africa si Asia, din care cca 1/3 in India.
Datorita unei sperante de viata mai mari la nastere, persoanele de sex feminin sunt majoritare in raport cu cele de sex masculin, pe toate continentele lumii, mai putin in China, India, Bangladesh si Pakistan (Asia).
Acest « fenomen » est legat de avortul selectiv practicat in aceaste tari, dar si datorita deficientei ingrijirilor medicale care trebuie acordate noului-nascut feminin.
Astfel, daca in Europa mortalitatea infantila la subiectii de sex feminin este considerabil mai mica (10%) fata de 13% baieti, in Africa, 153% contra 165%, iar America latina, 31% contra 39%, pe continentul asiatic aceste procente se inverseaza, ele fiind de 47% pentru fete contra 35% pentru baieti.
In schimb, in America de Nord (Canada, SUA), respectiv, Oceania aceste procente fiind relativ bine echilibrate: cca 8%, respectiv 40%.
Si acest lucru in ciuda faptului ca in SUA, intre 12,4-12,6 milioane de copii sunt sub-alimentati si 30 de milioane de bonuri alimentare (food stamps) sunt distribuite lunar familiilor defavorizate.
Merita sa subliniem si faptul ca si agricultura utilizeaza intr-un procent de peste 70% mana de lucru de natura infantila.
Nu mai putin de 218 milioane de copii lucreaza in lume, din care 70% in agricultura.
Copii in varsta de 14-15 ani reprezinta o treime din mana de lucru din acest sector de activitate.
Restul copiilor, sunt exploatati in alte domenii de activitate, in special in constructii si in minerit, India fiind considerata tara in care ei sunt utilizati cel mai mult ca mana de lucru ieftina, in special in industria textila, in minele de aur si la colectarea de cacao.
In concluzie, sclavagismul « modern » ai copiilor este in mare voga in epoca noastra moderna, post-industrializata !
Si nu numai in Africa, unde in Nigeria, in ciuda semnarii Conventiei Internationale contra Sclavagismului sunt « contabilizati » nu mai putin de 44.000-45.000 de « sclavi » la o poupaltie de 12 milioane.
In Mauritania 18-19%, in Coasta de Fildes 12-13% sau in Mali 4-5%, din populatie, sunt supusi regimului de sclavagism modern.
Dar si pe continentul american : in SUA, Haiti, Brazilia (intre 100-250.000 de cazuri) sau cel european, in special in Italia (intre 50-100.000 de cazuri), sau ceva mai izolat si in Portugalia, respectiv, in randul populatiei imigrante in Germania, Franta, Marea Britanie sau tarile din estul Europei.
OIT[2](Organizatia Internationala a Muncii) apreciaza ca intre 1-2,5 milioane de copii traiesc in lume ca sclavi « moderni », fie supusi unei munci silnice sau exploatati sexuali (cca 150 de milioane de fete si 73 de milioane de baieti, in lume), fie ca victime ale traficului de organe, care se mondializeaza via internet.
Un trafic « lucrativ » de cca 30 de miliarde de euro, pe locul trei, dupa cel de arme si de droguri.
In principiu, estimam ca un miliard de copii in lume sunt privati de cel putin unul dintre drepturile lor fundamentale, chiar daca in domeniul educatiei progrese semnificative au fost realizate.
Cca 84% dintre copii avand varsta scolara (6-7 ani), sunt in momentul de fata inscrisi in scoala primara si cca 87% dintre ei reusesc sa si termine acest prim ciclu de invatamant (100 de milioane nefiind inca scolarizati, fata de 115 milioane in 2002).
Un procent important totusi, tinand cont de faptul ca ciclul secundar pentru cei cu varsta corespunzatoare, nu este frecventat in tarile in curs de dezvoltare, decat intr-un procent de numai 42%.
In medie, zilnic, peste 24.000 de copii, ca varsta, mai mici de cinci ani, mor din diverse motive care puteau fi evitate.
Peste 140 de milioane de copii, avand mai putin de cinci ani, sufera de insuficienta ponderala in raport cu varsta lor, cca 1,2 milioane sunt victime ale diverselor tipuri de trafic, 150 de milioane lucreaza la varsta de 14-15 ani, 145-150 de milioane traiesc pe strada, ca cpoii ai strazilor (sunt SDF – Fara Domiciliu Fix).
Din acest motiv, rata mortalitatii copiilor sub cinci ani este mai mare de 50% in Asia de sud (76%) si Africa subsahariana (144%), unde casatoria copiilor are o rata record, 46% respectiv, 39%, iar doua treimi dintre nou-nascuti nu sunt inregistrati la nastere.

APROFUNDAREA DOSARULUI

Principalii factori responsabili de degradarea conditiilor de viata al copilului, direct sau indirect, sunt atat cei de natura economica ca : mondialiaziarea, post-industrializarea, cat si cei de natura social-politica ca : migratia, destramarea familiei (din diverse motive), somajul, saracia, conlictele militare armate si nu in ultimul rand, catastrofele naturale.
Conform unui raport oficial ale BICE[3] (Biroul International Catolic al Copilului), pus la dispozitia noastra de catre Yves Marie-Lanoë, presedintele acestuia, rezulta ca in 66 de tari ale Africii, Americii latine, Asiei si Europei cateva milioane de copii sunt dezradacinati sau abandonati de catre familiile lor.
Datorita acestui fenomen accentuat in estul Europei, in CSI, peste 18 milioane de copii, sub 15 ani, traiesc intr-o « saracie extrema », iar in Rusia, intre 4-5 milioane de copii sunt abandonati de catre parintii lor si cca 700.000 sunt orfani, dintre care majoritatea « se descurca » singuri!
Acesti copii trec intr-o maniera « brutala » dintr-o structura familiala, comunitara si protectoare in « jungla » strazii, devenind copii ai nimanui, care pentru supravietuire sunt mai mult sau mai putin obligati sa integreze structuri mafiote tentaculare (in nenumarate cazuri, « legalizate»), avand ca « obiect de activitate » exploatarea copilului (in domeniul activitatiilor lucrative, un fenomem « generalizat » si tolerat din pacate, in special in tarile in curs de dezvoltare sau chiar emergente, in domeniul militar, in domeniul sexual sau al delincventei juvenile si nu rareori in domeniul crimei organizate, in special, al traficului de stupefiante, de organe, respectiv, al atentalelor teroriste) !
In ciuda « Angajamentelor de la Paris », semnate in februarie in 2007, de catre 75 de state ale lumii, destinate protectiei minorilor contra recrutarii lor ilegale in structuri militare, exista inca astazi intre 245-250.000 de minori, membre ale diverselor forte armate (fie ca lupatatori, fie ca spioni, servitori sau sclavi sexuali), in 15 tari ale lumii, fata de 27 in 2007, o scadere pe care o consideram ca semnificativa (de 45%), in numai doi ani, insa, din nou, insuficienta.
La sfarsitul anului trecut, UNICEF a reusit sa semneze acorduri in privinta demobilizarii minorilor cu tari in care acest fenomen este un adevarat flagel : Nepal, Sri Lanka si Filipine.
In ceea ce priveste HRW (Human Right Watch), mentioneaza intr-un raport al sau ca intre 100-110 minori au fost recrutati de catre fortele de militie din RDC, dupa intensificarea luptelor interne la sfarsitul anului 2008.
In ceea ce il priveste pe Thomas Lubanga, fostul sef al militiilor congoleze, este judecat actualmente pentru crime de rzboi de catre CPI (Curtea Penala Internationala) de la Haga (Olanda).
Problema exploatarii sexuale a minorului, a fost si ea ridicata, la cel de-al treilea CMES (Congres Mondial de lupta contra Exploatarii Sexuale) care a avut loc intre 25-28 noiembrie in 2009, la Rio de Janeiro (Brazilia), la care au participat peste 3000 de reprezentanti ai guvernelor din 137 de tari, respectiv, organizatii si asociatii internationale implicate in procesul combaterii exploatarii sexuale si a pedofiliei.
Conform documentelor de la Congres, intre 220-225 de milioane de copii au fost victime ale abuzurilor sexuale in lume, dintre care unul din zece in tarile occidentale dezvoltate.
Cca 2 milioane in Franta, Germania (unde infanticidul este practicat in numele « dragostei fata de noul-nascut » (!), a se vedea si articolele autorului : « Infanticide macabre » si « Triplu infanticid » sau « Nasterea sub X (anonimat) ») si 57% dintre minorii din Marea Britanie, respectiv, intre 53-54% in SUA, au fost victime ale incestului si ale diverselor agresiuni sexuale, iar in general, intre 2-4% din populatia feminina, este victima ale acestui flagel in varianta « extinsa » ! (in toate « combinatiile » in care sunt implicati : parinti, frati, unchi, nepoti, etc)
Intre acest al treilea CMES si cel de-al doilea (Japonia, 2001), pedofilia, via internet, s-a intensificat, iar o comisie parlamentara braziliana a identificat nu mai putin de 805 abonati pe Orkut, pe care imagini pornografice infantile sunt accesibile, iar Interpolul a identificat in aceasta tara, intre 19.000-19.500 de minori utilizati in material pornografic.
O lupta de mare anvergura a fost angajata si contra turismului sexual (conform unei legi de « extrateritorialitate » semnata de catre 40 de state), in special in Tailanda, la Bangkok, dar si in Madagascar.
In SUA, 65 de persoane au fost condamnate in baza acestei legi.
Intr-un asemenea context, in care copilul este supus atat unor acte de violenta atat fizice cat si psihice, sistematic, timp indelungat, este inevitabil derapajul sau pe plan social si recuperarea lui, in majoritatea cazurilor ridica mari probleme!
In Franta, anuntul facut de catre deputatul Edwige Antier (UMP-Uniunea pentru Majoritatea Prezidentiala), la sfarsitul anului trecut, pentru introducerea unei legi care sa pedepseasca violenta contra copiilor, a generat o serie de controverse !
Pentru ca, inca, conform unei mentalitati europene (tolerata si de catre Consiliul Europei) : « cand brutalizam un adult este vorba de violenta » si « cand lovim un animal este considerat inumam », dar « cind agresam fizic un copil, este pentru binele lui » !
Nu trebuie scapat din vedere nici polul opus : « copilul tiran » !
Sunt nenumarate cazuri, in care un copil, prost educat (sau needucat de loc !), rasfatat, poate deveni un adevarat « tiran », incontrolabil, iar recuperarea lui, extrem de dificila ! (a se vedea si articolul autorului : « Supradotatii de la Tranquility Bay »)
In multe cazuri, ulterior, el esueaza in viata, intrand in contact cu crima organizata, ale caror avantaje aparente îi confera o “superioritate” in societate fata de semenii sai!
Intr-o mare majoritate de cazuri acesti minori, devenind adulti, vor fi clienti permanenti ai centrelor de reeducare si de detentie in care ei vor gasi un « adapost » interimar intre doua abateri grave de la normele de convituire sociala.
Subiectul considerat inca tabu, este evidentiat, de catre o serie de specialisti in psihopatologia copilului si adultului, printre care putem mentiona pe : Diane Purper-Ouakil, Marie Dounoil sau pe Marie-France Le Heuzey si Marie-Christine Mouren-Siméoni, care au intreprins studii si cercetari importante in domeniu.
Didier Pleux, reputat specialist in psihologia dezvoltarii si psiho-terapeut, Directorul IFTC (Institutul Francez de Terapie Cognitiva) are o serie de lucrari consacrate necesitatii « abandonarii » educatiei « traditionale » (care neaga singularitatea copiilor !), semnalate anterior de catre John Dewey[4](SUA), Maria Montessori[5](Italia) sau Françoise Dolto[6](Franta) care au pus in evidenta necesitatea recunoasterii si afirmarii personalitatii copilului.
El este ferm convins ca este momentul « de-psihanalizarii » educatiei, avand in vedere ca 95% dintre tinerii (copii si adolescenti), care vin la el la consultatie pentru diverse tulburari considerate « psihice », de fapt, nu tin de psihoterapie ci de terapie educativa.
In fond si la urma urmei cum sustine Caroline Eliacheff psihanalist si pedopsihiatru, « a crtitica un copil pentru ceea ce face si cum face ceea ce face, nu inseamna neaparat a-l demola din punct de vedere psihic !»
Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar, suntem convinsi ca acest element este organic legat si de faptul ca astazi, numai in Franta cca 3,3-3,4 milioane de copii, minori (avand mai putin de 18 ani) nu traiesc cu parintii lor naturali, din care cca 2,2 milioane traiesc in familii monoparentale (de regula cu mamele lor) si 770-780 de mii cu un parinte « vitreg» (de regula, tata).
In 2006, cca 1,2 milioane de copii traiau in familii recompuse (mama sau tata vitreg), ceea ce reprezenta cca aproape 9% dintre totalitatea minorilor.
In cadrul acestor familii recompuse, intre soti exista o diferenta de varsta, de regula, importanta in raport cu familiile traditionale si femeile sunt ceva mai in varsta (in medie 38,5 ani) decat barbatii (in medie 37,5 ani).
Deasemenea, din punct de vedere educational, in aceste familii parintii au un nivel de educatie mai scazut decat in cele traditionale : numai 20% dintre mame au o diploma universitara cel putin de scurta durata (Bac+2/3 ani), fata decele din familiile traditionale : 33%.
Iar cca 25% dintre mamele in familiile monoparentale si 27-28% in familiile recompuse nu au niciun fel de diploma !
In familiile recompuse, numarul copiilor, este ceva mai mare decat in cele traditionale, dar si precaritatea profesionala este dominanta.
In 2006, numai 66,5% dintre mame lucrau in raport cu mamele din familiile traditionale, in care 71,8% desfasurau o activitate profesionala.
In general, in familiile recompuse, lucreaza amandoi parinti intr-un procent de cca 57% fata de 66% in familiile traditionale.
In ceea ce priveste precaritatea, ea este cea mai accentuata in familiile monoparentale, intr-un procent de 30,5% fata de 7,7% in familiile recompuse si numai 4,5% in familiile traditionale.
Asta in contextul in care, in Franta, 75,4% dintre minori traiesc in familii traditionale (cu parintii lor naturali), 16,4% traiesc cu unul dintre parintii lor naturali in familii monoparentale (mama in general sau tata), 5,8% traiesc cu un parinte vitreg (mama, in general tata) si 2,4% alte situatii, in care fiind inclusa si homoparentalitatea !
Numarul copiilor care traiesc in acest ultim tip de « formatiune » familiala estimam la cca 34.000-40.000, in mod oficial, insa conform unor documente neoficiale, numarul lor ar fi mult mai mare, cca 14-15 ori, un numar mult mai realist, care se regaseste in termen de procente si in Germania, respectiv, in Olanda!
In ultimii ani, un adevarat razboi a fost declarat si pedofiliei, ale caror victime, intr-o mare majoritate de cazuri, sunt tot minori abandonati sau proventiti din familii descompuse.
In Marea Britanie, 11,3 milioane de persoane (profesori, medici, infirmieri, asistenti maternali, directori de scoli, dentisti, etc.) adica un sfert dintre adulti, sunt trecute pe listele ISA (Independent Safegurarding Authority), o agentie guvernamentala creata conform unei legi in 2006, care verifica daca aceste persoane au un trecut « suspect », legat de pedofilie (dar si de agresiune sexuala, respectiv, viol), fara care ei nu pot obtine avizul necesar pentru a fi angajati in institutii guvernamentale.
In caz contrar ele sunt pasibile de o amenda de 5000 de lire sterline (cca 6500 de euro).
Aceasta decizie a fost luata dupa ce, printre altele, in 2002 Holly Walls si Jessica Chapman, doua fetite in varsta de 10 ani au fost ucise la Soham (Cambridgeshire) de catre Ian Huntley, care lucra intr-o scoala generala (vecina), in ciuda faptului ca in trecut, el a fost implicat in mai multe dosare de agrsiuni sexuale si violuri, fara sa fi fost, efectiv, condamnat !
Merita subliniat si faptul ca pentru evitarea unor incidente de natura sexuala care i-ar putea pune in pericol, micii englezi incep educatia sexuala, inca din gradinita, de la varsta de 5 ani, in cadrul unui curs obligatoriu despre « sanatate si comportament in societate », in care sunt explicate reproducerea animalelor, descrierea diferitelor parti ale corpului uman, informatii despre pubertate, despre adolescenta, despre droguri, despre alcoolism si toxicomanie, dar si despre alimentatia sanatoasa precum si diferite regimuri alimentare.
Este vorba de un public de 6,5 milioane de minori.
In SUA, International Centre for Missing and Exploited Children creat in 1999 la Washington, are ca misiune supravegherea sechestrarii si exploatarii sexuale a copiilor pe teritoriul american.
In ceea ce priveste mutilarea sexuala a copiilor (pratica foarte frecventa in tarile islamice), UNICEF a organizat la Rabat (Maroc) intre 9-10 noiembrie 2005, in colaborare cu OCI (Organizatia Conferintei Islamice, cea de-a doua mare organizatie interguvernamentala dupa UNICEF avand ca membrii 57 de state, creata pe 25 septembrie 1969), precum si cu ISESCO (Organizatia Islamica pentru Educatie, Stiinta si Cultura, creata in 1982, care promoveaza colaborarea intre satele membre), la care au participat 50 de state musulmane si 24 de organizatii internationale arabe si islamice, prima Conferinta cu Ministrii insarcinati cu grija copilului in tarile musulmane, avand ca scop “abolirea” acestor practici nefaste care pun in pericol integritatea corporala si psihica, sanatatea si in cazuri relativ izolate, chiar si viata lor (daca sunt practicate in conditii igienice deplorabile!), ca de-altfel si diferentelor dintre cele doua sexe: baieti si fete, respectiv, casatoriile inainte de varsta majoratului si reducerea mortalitatii infantile.
Conform documentelor UNICEF, cca 2,3 miliarde de copii in lume traiesc in OCI (in Africa, Asia si Orientul Mijlociu) si aproape 4,3 milioane dintre ei (avand mai putin de cinci ani) mor anual datorita unor maladii incurabile si subnutritiei de care sufera cca 6 milioane de copii.
Cca 23-24% dintre ei nu dispun de apa de baut, iar in special in Africa Subsahariana, copiii sunt amenintati cu precadere de conflictele armate din cauza instabilitatilor politice, precum si de maladdii ca SIDA, Hepatita B si C.
In Franta, conforn CIDE (Conventiei Internationale privind drepturile Copilului), ratificata in 1990, diferite organizatii ale UNICEF au pus in evidenta intre 2004-2007 o serie de « neregularitati » care violeau sistematic aceasta conventie !
Printre acestea, conform unor documente la care am avut acces, rezulta ca au fost semnalate autoritatilor competente (cele consemnate oficial, datorita gravitatii lor !): 6.600 de cazuri de violenta fizica, 5.500 de cazuri de violenta sexuala, 2.500 de cazuri de violenta psihica si 4.400 de cazuri de neglijenta grave (cu consecinte dramatice), adica un total de 19.000 de abateri de la CDI.
In aceste « neregularitati » nu am inclus victimele “Jocului cu fularul” (foarte raspandit in Franta) care face annual o duzina de victime (a se vedea articolul autorului: “Jocul cu moartea”) si care inca, ca fenomen social, ramane un subiect tabu !
Si asta in ciuda faptului ca inca din 2000, in Franta a fost infiintat un institut specializat (guvernamental) care apara interesele copilului si care exista deja astazi in 35 de state ale lumii.
O alta consecinta directa a abandonului copilului si dezradacinarii lui este si delincventa juvenila.
Un studiu detaliat al crimininalitatii pe care l-am efectuat in Europa, conduce la urmatorul rezultat privind delincventa juvenila (unde exista o evidenta a lor, ceea ce nu este cazul, in special in Europa de Est !) : cea mai scazuta in Tarile Scandinave (Finlanda 0,1%, Norvegia 0,3%, Suedia 0,5%, Danemarca 0,6%) tari in care atat ARP (varsta responsabilitatea penale) cat si AME (virsta minima la care un minor poate fi incarcerat) sunt de 15 ani, iar ciminalitatea juvenila reprezinta mai putin de 5% din criminalitatea globala in Finlanda si Norvegia si intre 10-15% in Suedia si Danemarca.
In Europa Centrala (Elvetia 0,9%, cu ARP=10 ani si AME=15 ani ; Republica Cheha 1% cu ARP=AME=15 ani ; Polonia 1,3% cu ARP=AME= 13 ani ; Austria 2,3% cu ARP=AME=14 ani), criminalitate juvenila se plaseaza cam tot intre 10-15% din criminalitatea globala.
In ceea ce priveste « Nucleul » Europei Occidentale (Franta 1,1% cu ARP=10 ani si AME=13 ani ; Germania 4,5% cu ARP=AME=14 ani), cu o criminalitate juvenenila cuprinsa intre 15-20% din criminalitatea globala, respectiv Tarile de Jos (Belgia 0,2% cu ARP=16 ani si AME=14 ani ; Olanda 9,7% cu ARP=AME=12 ani), precum si Insulele din Nordul Europei Occidentale (Irlanda 1,7% cu ARP=8 ani si AME=16 ani ; Scotia 2,6% cu ARP=8 ani si AME=10 ani ; Regatul Unit al Marii Britaniei 3% cu ARP=AME= 10 ani) criminalitate juvenila depaseste 20% din criminalitatea globala.
In sudul Europei Occidentale (Spania 0%, cu ARP=AME14 ani ; Italia 0,7% cu ARP=AME=14 ani ; Portugalia 1,1% cu ARP=AME= 16 ani) criminalitatea juvenila este relativ scazuta si reprezinta si un procent scazut (sub 4%) din criminalitatea globala.

COMENTARIUL AUTORULUI

Conform investigatiilor noastre, in randul populatiei criminale juvenile un loc aparte ocupa minorii comunitatilor de imigranti (in special Africa de Nord-Magreb, respectiv Africa Centrala-Subsahariana), a doua si chiar a treia generatie, care datorita dificultatilor de integrare socio-profesionala, in majoritatea cazurilor (in esec scolar, din familii dezmembrate, implicate in traficul de droguri, in crima organizata sau chiar si in marea criminalitate) se acumuleaza la « periferia » societatii !
Si totusi, am putut constata ca din ce in ce mult, ei se simt nu iresponsabili ci nevinovati !
De unde vine aceasta lipsa a asumarii, a vinovatiei ?
In primul rand, o mare majoritate dintre ei se considera victime ale unor evenimente socio-economice (divort, somaj, ciminalitate, etc.) in care sunt sau au fost implicate direct sau indirect parintii lor, care poarta intreaga lor responsabilitate pentru esecul lor.
In al doilea rand, datorita lipsei de autoritate asupra lor a parintilor, a educatorilor, pedagogilor, psihologilor, precum si ai profesorilor.
In general, copiii abandonati de catre parintii lor sau proveniti din familii dezmembrate sunt lipsiti de educatie elementara (fiind de regula in abandon scolar !) si nu au niciun respect pentru cei din jurul lor care incearca sa-i ajute folosind metode si tehnici cognitive, respectiv, educative pentru a-i « dezmarginaliza », avand in vedere ca ele sunt de durata si cer eforturi pe toate planurile vietii sociale.
Minorul care traieste ani de zile in medii defavorizate, pline de lipsuri, fiind lipsit de caldura si dragostea parinteasca, este putin motivat sa se integreze in societate.
Este in schimb motivat sa « faca bani » !
Bani multi si cat mai repede !
Si nu neaparat in mod fraudulos, insa, fiind lipsit de cele mai elementare mijloace pentre a-i obtine, « se simte obligat » sa se recurga la metode infractionale care îi sunt puse la dispozitie de catre reprezentati, (« membri cu drepturi depline » !) ai unor organizatii criminale cu care vine in contact.
Multi minori membri activi ai unor asemenea organizatii criminale (trafic de droguri, prostitutie) dintre cei pe care i-am putut contacta au convingerea ferma ca societatea civila este raspunzatoare pentru esecul lor privind integrarea sociala (a se vedea si articolul autorului : « Esecul societatii civile »), pentru ca nu le ofera adevarate sanse de reinsertiune prin intermediul factorilor pedagogici si educativi in custodia carora se afla.

In principiu, exista mai multe tipuri de pericole care pot conduce la marginalizarea in societate a copilului:
a) Parintii nu au capacitatea intelectuala de a-si creste copiii in conditii normale (optime). In majoritatea cazurilor este vorba de parinti care sufera de un handicap psihic (mental)
b) Parintii nu dispun decat de capacitati intelectuale reduse si nu se ataseaza afectiv suficient de copii, pentru a se ocupa de ei conform normelor prevazute in Codul Familiei
c) Parintii au o situatie materiala foarte precara, ceea ce in ciuda atasamentului lor afectiv fata de copii nu-i pot creste in conditii decente
d) Parintii nu doresc sa-si creasca copii din diverse motive (nascuti intr-un moment inoportun, nu au sexul dorit, au deficiente fizice sau psihice, etc.)
e) Parintii sunt minori si nu sunt pregatiti psihic si nici material sa-si intemeieze o familie
f) Parintii trec printr-o criza de personalitate (sau de cuplu), indiferent de orientarea lor socio-profesionala
In ceea ce priveste maltratarea copilului in familie, ea apartine mai mult rudelor sau parintilor vitregi (adoptivi) decat parintilor naturali.
Printre cele mai importante categorii de maltratari putem mentiona :
a) Violenta fizica, cand unul dintre parinti (sau amandoi) sunt din punct de vedere psihologic usor dezechilibrati si pierd controlul actelor lor
b) Agresiunile sexuale care in general sunt comise de catre o ruda apropiata si care induc in majoritatea cazurilor traumatisme fizice si psihologice iremediabile. Un numar impresionant de minori care au fost abuzati sexual in copilarie, raman cu sechele toata viata lor, avand mari dificultati de adaptare si comunicare, ulterior, putand suferi chiar de un handicap psihic sever
c) Agresiuni psihologice, cand adultul (parintii, rudele, etc.) nu ezista sa umileasca un copil datorita unei deficiente fizice, dificultati scolare, etc. cu care acesta se confrunta

Conventia Internationala relativa la Drepturile Copilului este un ansamblu de principii si obligatii universal recunoscute de catre cele 192 de state semnatare, care apara interesele lui (definit ca fiinta umana sub 18 ani !) si il protejeaza contra prejudiciilor fizice si morale, respectiv, contra aexploatarii lui, atat prin activitati lucrative contrare legislatiei internationale a muncii in vigoare, cat si contra exploatarii sale sexuale.
Cele patru principii fondatoare ale Conventiei sunt urmatoarele :
a) Nediscriminarea (lipsa de discriminare a) copiilor, indiferent de rasa, sex, religie, origine sociala, etc. (art.2)
b) Interesul superior (primordial) care trebuie acordat copilului (art.3)
c) Dreptul copilului la viata, la supravietuire si la dezvoltarea lui fizica si psihica armonioasa (art.6)
d) Respectul opiniilor copilului (art.12)
In incheiere, mentionam ca teoretic, declansarea procedurii judiciare pentru protectia copilului, precum si in interesul lui, poate fi facuta de catre orice persoana (care are un « contact » direct sau indirect cu copilul), iar Judecatorul de Instructie pentru Copii in Franta (sau Parchetul in restul tarilor), numit de catre Procurorul Republicii, este cel caruia revine sa ia masurile educative de asistenta.
Practic insa, cei care pot sesiza Procurorul Republicii, in baza unei plangeri scrise, in principiu sunt : parintii (naturali sau adoptivi) ai copilului (impreuna sau separat), tuturole legal al copilului (in custodia caruia se afla), persoana caruia copilul a fost incredintat, minorul el insusi, Ministerul Public (Procurorul Republicii se poate autosesiza !), respectiv, reprezentanti ai serviciilor socio-educationale sau socio-medicale, pe care copilul le frecventeza.
Judecatorul de Instructie de copii (sau Parchetul) care va instrumenta dosarul este numit in majoritatea cazurilor de catre Porocurorul Republicii sau in absenta lui, de catre adjunctul (sau un adjunct) al acestuia.
In rare cazuri, daca situatia o impune, numirea unui Judecator de Instructie (Parchet), poate fi facuta si de catre Presedintele Tribunalului de Inalta Instanta.
In acest caz Judecatorul (Parchetul), are rolul de a gira o situatie de criza, in care in general, sunt implicate, victima (copilul, parte vatamata) pe de o parte si partea invinuita (acuzata), agresorul copilului, pe de alta parte.
Decretul din 15 martie 2002 prevede in interesul copilului, ca in cazul modificarii resedintei partii vatamate, Procurorul Republicii (Franta), trebuie sa numeasca un alt Judecator de Instructie apartinand unui TGI (Tribunal de Inalta Instanta) aflat in raza noului domiciliu a avictimei.
In rest, demersul juridic este acelasi ca si in cazul altor tipuri de infractiuni comise. (a se vedea si articolele : « Justitia Romana incotro ? », « Criminali periculosi », « Sacalii », « Infanticide macabre », « Crime pasionale in mediul euro-african », « Violenta in scoli, o forma de violenta moderna », etc.)


__________________________________________
[1] United Nations Children's Emergency Fund a fost creat de către Adunarea Generala a Organizatiei Naţiunilor Unite în 1946. În 1953, numele său a devenit « Fondul Naţiunilor Unite pentru copii » cu sediul social la New York, avand ca Director Executiv pe D-na Ann Veneman din 2005 (care succede D-nei Carol Bellamy, James Grant si Maurice Pâte), oferind asistenţă umanitară copiilor şi mamelor lor în ţările în curs de dezvoltare.
UNICEF este o agenţia fondată prin voluntariat, fiind finantat din fonduri guvernamentale şi donaţii private (printre care si Vatican, cu 2000 $US). Venitul lui in 2006 era de 2.781 milioane de$US. In 1965, agentia a fost distinsa cu Premiul Nobel pentru Pace. UNICEF detine 126 de birouri pe teren, dispunand de opt birouri regionale, in zonele in care opereaza : Africa de Vest si Centrala, Africa de Est si Australa, America Latina si Caraibe, Asia Orientala si Pacific, Asia de Sud, Europa Centrala si Orientala (inclusiv CSI), Orientul Mijlociu si Africa de Nord, Tarile industrializate. Comitetele nationale sunt in numar de 37, repartizati in cele opt regiuni administrative. In Florenta (Italia), UNICEF dispune de un centru de cercetare (Innocenti) si de trei centre de aprovizionare situate la : Johannesburg (Africa de Sud), Dubai (Emiratele Arabe Unite) si Ciudad de Panama (Panama, America Centrala) a caror gestiune este facuta la Copenhaga (Danemarca). UNICEF are cinci obiectives prioritare : educatia fetelor (drepturi egale cu ale baietilor), vaccinarea si lupta contra virsului HIV, protectia copilului (contra muncii fortate ilegale, a prostitutiei infantile, contra mobilizarii in zonele conflicte armate), sanatatea noului-nascut (alimentatie corespunzatoare, vaccinare, etc.), si in sfarsit tratamentul HIV-SIDA (ai celor contaminati). In privinta art.30, Franta a emis rezerve in ceea ce priveste minoritatile lingvistice si culturale (care au dreptul la propria lor cultura si educatie in limbile lor), considerand ca nu exista minoritati lingvistice si culturale pe teritoriul national, in virtutea art.2 din Constitutia Republicii, recunoscand totusi minoritatile etnice din DOM (Departamentele autre-mer) si TOM (Teritoriile autre-mer) diviziuni administrative (departamente-regiuni), nemetropolitane ! Canada desi a ratificat conventia, ea nu aplica inca pe plan intern, in special in ceea ce priveste drepturile copilului in materie criminala, care blocheaza practic, aplicarea completa a conventiei.

[2] Fondata in 1919 sub egida Conferintei Pacii de la Paris si Tratatului de la Versailles si Paris, Organizatia Internationala a Muncii este o agentie tripartita a Organizatiei Natiunilor Unite care reuneste pe de o parte reprezentantii guvernelor, iar pe de alta parte reprezentantii patronatelor si sindicatele salariatilor tarilor membre, intr-o actiune comuna in promovarea muncii decente in lume, a justitiei sociale, precum si ale drepturilor internationale ale omului. Constitutia OIT a fost elaborata la inceputul anului 1919 (ianuarie – aprilie) de catre Comisia Legislatiei Internationale a Muncii formata din reprezentanti ai urmatoarelor state : Franta, Marea Britania, SUA, Japonia, Italia, Belgia, Cuba, Polonia si Ex-Chehoslovacia prezidata de Samuel Compers, Presedintele AFL (American Federation of Labour). Ulterior, OIT va integra principiile si valorile promovate si de catre Asociatia Internationala pentru Protectia Legala a Muncitorilor fondata in 1901 la Basel (Elvetia). BIT (Biroul International al Muncii), secretariatul permanent al OIT se instaleaza din 1920 la Geneva (Elvetia), Albert Thomas (SUA) fiind primul sau director general, caruia îi va succede in 1932 Harold Butler (Marea Britanie) si John Vinant (SUA) in 1939, care din motive de securitate, in 1940 va transfera, temporar, sediul organizatiei la Montreal (Canada). In 1941, noul Director General Edward Phelan (Irlanda), care a si contribuit la elaborarea Constitutiei OIT in 1919, va propune noi directive si metode de lucru pe care le va prezenta la Conferinta Internationala a Muncii de la Philadelphia (« Declaratia de la Philadelphia », SUA) in 1944, in prezenta reprezentantilor a 41 de tari. Dupa razboi, intre 1948-1970, este numit director general la OIT David Morse (SUA), care in 1960 creaza la Geneva IIES (Institutul International de Studii Sociale) si in 1965 Centrul International de Pregatire al acestuia la Torino (Italia). La a 50-a sa aniversare, in 1969, OIT este distins cu Premiul Nobel pentru Pace. Intre 1070-1973, directia generala a OIT este preluata de catre Wilfred Jenks (Marea Britanie) care va da un nou impuls activitatilor in care este implicat OIT, in special in promovarea libertatilor sindicale si drepturile sindicatelor in conflictele cu patronatul. In 1973 in functia de Director general la OIT este numit Francis Blanchard (Franta), deja Director general adjunct din 1956 (in timpul mandatului Morse) si Director general adjunct responsabiul cu cooperarea tehnica pe teren, din 1968, care a dezvoltat o serie de programe de mare anvergura in domeniu in favoarea tarilor in curs de dezvoltare. La retragea sa in din functia pe care a detinut-o, dupa 38 de ani de activitate la OIT, in 1989, la directia generala a ei este numit Michel Hansenne (Belgia) care va coordona activitatile acestei organizatiii in timpul perioadei care a urmat imediat « razboiului rece », punand accentul pe justitia sociala, precum si politicile economice si sociale la nivel international. Pe 4 martie 1999, la directia generala a OIT este numit Juan Somavia (Chile), care pune accentul pe munca (activitatea lucrativa) « decenta » ca obiectiv strategic international, precum si pe promovarea unei mondializari echitabile. Conform unui plan elaborat sub conducerea sa, saracia in lume ar trebui sa se injumatateasca in lume pana in 2015. Cele cinci Birouri Regionale ale OIT sunt in: Africa (Addis Abeba, Etiopia), America Latina-Caraibe (Lima, Peru), Statele Arabe (Beirut, Liban), Asia-Pacific (Bangkok, Tailanda), Europa-Asia Centrala (Geneva, Elvetia)

[3] Infiintata in 1948, Biroul International Catolic al Copilului este o organizatie catolica neguvernamentala (ONG) de drept francez (Asociatie lege 1901) in interesul, respectul neconditionat al copilului si al familiei sale, a comunitatii sale de apartenenta, culturii si religiei sale. Fiind prezenta in 66 de tari ale lumii (pe 4 continente), in derulare cu proiecte de mare anvergura in 26 de tari, BICE promoveaza respectarea demnitatii si a drepturilor copilului. El apara copilul contra excluziunii sociale, exploatarii (in scop lucrativ), contra violentei fizice, psihologice sau sexuale si se implica activ in sustinerea morala si materiala ai copiilor fara domiciliu fix (copii strazilor), copii aflati in inchisori (sau eliberati din inchisori), victime ale razboaielor (sau ale conflictelor armate), copii abuzati sau exploatati sexual, precum si ai copiilor handicapati ! BICE are un statut consultativ de pe langa UNICEF, Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite, precum si Consiliul Europei, respectiv, UNESCO. BICE a fost distins cu Premiul « Drepturilor Omului » al Republicii Franceze in 1996 si cu « Protectia Copilului », marea cauza nationala (Franta), in 1997. Membrii activi ai BICE sunt : ANES (Asociatia Nationala a Educatorilor Sociali- Congo), Kinshasa, R.D.C., Bayard Presse, Paris, Franta, BICE Belgia, Bruxelles, Belgia, CVVW (Caritas Vlaanderen-Vlaams Welzijnsverbond), Bruxelles, Belgia, COEG (Central Office "Ejjew Ghandi"), Vallette, Malta, CNBB (Confêrencia Nacional dos Bispos) Orasul Brasilia, Brazilia, CCB (Congregation of Christian Brothers), Roma, Italia, CALPF (Comisión de Apostolado Laico Y Pastoral Familiar), Argentina, DCV (Deutscher Caritas Verband), Freiburg-im-Breisgau, Germania, Fleurus-Presse, Paris, Franta, FEC (Frères des Écoles Chrétiennes), Roma, Italia, FOAP (Fondation Orphelins Apprentis d'Auteuil), Paris, Franta, FNV (Fundación Navarro Viola), Buenos Aeres, Argentina, HC (Hogar de Christo), Santiago de Chile, Chile, RTC (Religiosos Terciarios Capuchinos), Roma, Italia. BICE este finantat de catre UNICEF si organizatii private guvernamentale si neguvernamentale (ONG)
[4] John Dewey (20 noiembrie 1859 în Burlington, Vermont, SUA - 1 iunie 1952), filozof, psiholog şi pedagog american. Aparţine grupului de psihologie funcţionalistă care a activat la Şcoala de la Chicago. Poziţia sa se detaşează ca instrumentalistă. A avut preocupări speciale in domeniul problemelor educaţiei copilului. În 1900 a evidenţiat câteva idei privind educaţia copiilor cum sunt: Curicula trebuie să fie in concordanta cu interesele copilului şi centrata pe elevi, nu pe teme; Atmosfera şcolii trebuie să fie democratică; Sarcinile trebuie să fie relatate copilului, sprijinite pe experienţa sa şi oferite atunci când el este gata pentru ele; Învăţarea devine reală când se problematizează pentru copil materialul; Experienţa şcolară să nu se convertească doar în perfomanţe academice, ci să impregneze tânărului un spirit de investigaţie şi să-l pregătească totodată pentru participarea activă la locul său în comunitate. Jonh Dewey a pus bazele teoriei activităţii mintale. A fondat şcoala experimentală “The University Elementary School” unde a pus în aplicaţie teoriile sale. Lucrari mai importante: Psychology, 1886; The Reflex Arc Concept of Psychology, 1896

[5] Maria Montessori (31 august 1870, Ancona, Italia — 6 mai 1952, Noordwijk, Olanda) a fost medic şi pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori înfiinţând peste tot în lume şcoli care aplicau metoda sa. A fost una din primele femei care au absolvit facultatea de medicină în Italia şi una din primele femei medic care au practicat medicina cu succes. A început să aplice multe din ideile sale personale despre educarea copiilor foarte tineri, cu vârste cuprinse între un an şi cinci ani, pe când s-a ocupat de copii cu deficienţe mentale. Şi-a perfecţionat ideile şi aplicarea acestora în practică începând cu 1907, de când a fost numită la conducerea unui grup de creşe şi grădiniţe dintr-o zonă foarte săracă a oraşului Roma. Acolo a început să aplice consecvent ideile sale educaţionale, care se concretizaseră între timp într-o adevărată metodă educaţională, metoda Montessori ("Sa nu faci niciodata pentru un copil ceea ce poate face singur"). Mult mai târziu, când metoda sa educaţională a devenit larg cunoscută în Italia, Europa şi în întreaga lume, generând zeci şi zeci de şcoli Montessori, Maria Montessori a călătorit foarte mult, supervizând sistemul şcolilor Montessori, scriind şi ţinând conferinţe. Maria Montessori şi-a concentrat atenţia şi metodele educaţionale asupra copiilor retardaţi intelectual (handicap intelectual), având deficienţe mintale din naştere, numiţi comun şi/sau popular “idioţi”. Câteva dintre principiile sale pedagogice sunt: Auto-educarea şi aplicarea celor învăţate direct, nemediat; Crearea de grupe educaţionale care acoperă 3 ani, spre exemplu: grupa 3-5 ani, sau 6-9, sau 7-10, etc.; Încurajarea copiilor de a lua mereu să ia decizii proprii pe care să le respecte; Curăţenia şi aranjarea locului unde îşi desfăşoară activitatea copii sa fie făcute de ei înşişi, în funcţie de modul specific cum se autoconduc. Maria Montessori a murit in 1952 in Olanda la varsta de 81 de ani. Dupa moartea ei, Mario, fiul ei, a devenit succesor la conducerea Asociatiei Internationale Montessori (AMI), organizatie creata de Maria Montessori, cu sediul in Amsterdam.

[6] Françoise Dolto (1908 - 1988), este un medic pediatru şi psihanalist francez de origine nobila, unul dintre principali fondatori ai scoli feudiene la Paris, alaturi de Jacques Lacan, un reputat specialist in domeniu. Ea si-a consacrat intreaga ei activitate psihanalizei copilului, fiind printre primii in acest domeniu. A fost reputata si recunoscuta pe plan mondial atat pentru eficacitatea muncii sale clinice, cat si pentru lucrarile sale teoretice privind « imaginea corpului ». Membru al Societăţii psihanalitice de la Paris din 1939, ea a lucrat cu cele mai mari personalitati in domeniul psihanalizei: intre 1932 – 1935 cu René Laforgue, intre 1937 – 1941 cu Jenny Aubry, între 1953 - 1955 cu Daniel Lagache şi Juliette Favez-Boutonnier, ideile sale medicale opunandu-se punctului de vedere a lui Sacha Nacht. In 1979, cu cinci psihanaliştii şi educatori (Pierre Benoit, Langignon Colette , Marie-Helene Malandrino, Marie-Noëlle Rebois şi Bernard This) a infiintat „Green House” (Asociatie lege 1901, de utilitate publica finantat, in principiu, din fonduri publice: DDASS, PMI, CAF, etc.) la Paris, un centru consacrat copilului, precum si problemelor cu care acesta se confrunta in mediul familial si scolar. Unde copilul este ascultat si orientat din punct de vedere scolar in functie de performantele sale scolare si intelectuale. Ulterior deschide asemenea centre si in capitalele euroopene, la Bruxelles (Belgia) si la Strasbourg (Franta). Printre lucrarile sale cele mai importante mentionam: Psychanalyse et pédiatrie, (le texte publié de sa thèse de médecine) éd. du Seuil (1971); Le Cas Dominique, éd. du Seuil (1971); l'Évangile au risque de la psychanalyse, éd. Jean-Pierre Délarge (1977) (Françoise Dolto, interpellée par Gérard Séverin, philosophe, théologien, psychanalyste); Au jeu du désir, éd. du Seuil (1981); Séminaire de psychanalyse d’enfants (avec la collaboration de Louis Caldaguès), Éditions du Seuil, Paris; Sexualité féminine, éd. Scarabée/A. M. Métailié (1982) ; L'image inconsciente du corps, éd du Seuil (1984) ; Séminaire de psychanalyse d’enfants(avec la collaboration de Jean-François de Sauverzac), Éditions du Seuil, Paris,1985 ; Solitude, éd. Vertiges ,Paris,(1985) ; La Cause des enfants, éd. Robert Laffont, Paris (1985) ; Enfances, Paris (1986) ; Libido féminine, éd. Carrère, Paris (1987); L'Enfant du miroir (avec Juan David Nasio), Editions Rivages, Paris,1987 ; La cause des adolesc ents, éd. Robert Laffont (1988); Quand les parents se séparent(avec la collaboration de Inès de Angelino), Éditions du Seuil, Paris,1988 ; L'Échec scolaire, éd. Vertiges du Nord (1989) ; Autoportrait d'une psychanalyste, éd. du Seuil, Paris (1989) ; Paroles pour adolescents ou le complexe du Homard, éd. Hatier (1989); Lorsque l'enfant paraît, éd. du Seuil, Paris (1990); Les étapes majeures de l'enfance, éd. Gallimard (1994); Les chemins de l'éducation, éd. Gallimard (1994); La Difficulté de vivre, éd. Gallimard, Paris (1995); Tout est langage, éd. Gallimard, Paris (1995); Le sentiment de soi : aux sources de l'image et du corps, éd. Gallimard (1997); Le féminin, éd. Gallimard (1998); La vague et l'océan : séminaire sur les pulsions de mort (1970-1971), éd. Gallimard (2003); Lettres de jeunesse : correspondance, 1913-1938, éd. Gallimard ; rev. et augm. (2003) ; Une vie de correspondances : 1938-1988, éd. Gallimard (2005) ; Une psychanalyste dans la cité. L'aventure de la Maison verte, éd. Gallimard (2009)

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al România din Diaspora !

Alătură-te reţelei România din Diaspora


 

Deveniţi fani ai României din Diaspora pe Facebook

România din Diaspora

Visit reţeaua literară

Forum

CARAGIALE Și MOȘTENIREA DE LA MOMULOAIA 6 răspunsuri 

Începută de ION IONESCU-BUCOVU. Cel mai recent răspuns de Virginia Stanciu Oct 3, 2012.

Întreţinerea Casei Poporului, o cheltuială anuală de aproape 4 milioane de euro 9 răspunsuri 

Începută de Dan Fodor. Cel mai recent răspuns de IUGA NICOLAE Iul 27, 2012.

Autobiografie actualizata si nostima 17 răspunsuri 

Începută de adriana. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Sep 21, 2011.

Klara Tamaş: Arta face parte din lux 12 răspunsuri 

Începută de Liliana Bertea. Cel mai recent răspuns de lucretia tita Ian 14, 2013.

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Society Sites

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner